... mi-e greu să încep să scriu...
în gând am tot „scris” de multe ori, de prea multe ori...
și asta pentru că toate cuvintele mele nu știu să fie
decât fragmente-vreme-timp-viață din inima mea...

... uf! ce învălmășeală stupidă... toate iluziile
s-au înregimentat în poeme aritmice de filosofie verde
cu tâmple încărunțite de temeri zgâriate de timp...
da!... a fost ziua mea...
m-am mai născut o dată naiv și tardiv,
sau poate nu....
poate de data asta,
din praful anost al cenușei existenței mele rătăcite
s-au îndurat să se adune toate nuanțele de gri
într-o pasăre Phoenix cu suflet de curcubeu...
da! am nevoie de toate culorile să-mi vibreze
în pereții de piatră ai lumii...
e ciudat?! ... poate da, poate nu...
dar
e unica mea șansă...

...
am să mai aștept câteva steiuri-priviri-gând
să-și tocească ironiile
în urma mea...
și-apoi,
iubind,
în unda izvorului meu întreg
n-am să mai las umbrele fricii să-mi schimbe
visul puterii de-a fi...