Nu stiu cat voi lipsi, nevenită, da plecată pe aici, pe cărările unde tu - nu-mi esti niciodată...
Iar voi trece ca gandul prin cetatea culorilor gri (metalizat)... nu-mi place praful - nici măcar acela poleit... Mai am cateva clipe verzi... Mă duc să le respir la munte, si-am să-ti trimit de acolo trei frunze... una verde, una aurie si una rosu-ruginie... Pe toate celelalte (frunze) le voi indesa in privirea mea, asa ca să-mi umplu sufletul, bateriile, dorul de tine, de mine de noi...
Bradului pe care il intrebai unde m-am dus, am să-i duc o scoică plină de lacrima mării...
O să beau dintr-o inghititura apa izvorului si am să tac, sperand că prin fosnitoarea pădure, vei veni - asa cum veneai căutandu-mă - cu mult inainte de a mă fi născut...
Of timpul... si eu intarziata, ia acolo cu vreo două - trei sute de ani... Puteai să mă astepti...