Canalul Dunăre – Marea Neagră, 1953

Moment crucial

Lucram la șantierul Musteață, la spart piatră. Stând pe lădițe, cu ciocanele de spart în mână, ne șopteam unul altuia despre marea veste care ne parvenise. Murise “ tătucul “ din răsărit. Încercam sentimente deosebite. O mare bucurie și o rază de nădejde se strecura în sufletele noastre.
Fiecare, când primea vestea, își făcea pe ascuns o cruce, nu pentru pomenirea sinistrului dispărut, ci de mulțumire către Dumnezeu care se pare că nu ne-a uitat și-și întinde binecuvântarea și mâna sa protectoare.
Ne-am fi ridicat cu toții în urale, dar călăii erau printre noi, primiseră ordine speciale pentru supraveghere strictă și orice manifestare ar fi fost desigur reprimată.
Bănuiam că după moartea cruntului tiran tot sistemul din URSS se va prăbuși iremediabil. N-a fost așa, căci el există și azi.
Starea noastră a tuturor era înviorătoare, zâmbetele care dispăruseră de pe fețe au apărut, întinerisem parcă și așteptam cu nerăbdare evenimentele. Chiar dacă schimbări nu s-au întâmplat, soarta nostră putea de acum să ne surâdă.
După puține săptămâni, în trenuri speciale, cu o pază extrem de riguroasă și brutalități, am pornit din nou spre Aiud, de unde am fost eliberat, expirând pedeapsa de cinci ani complet executați, ba și cu un adaos de vreo 20 de zile.
Nu știam că peste aproape trei ani voi ajunge din nou aici pentru o perioadă de încă opt ani.


Închisoarea Aiud, 1956

Reeducarea

Regimul deținuților politici în închisorile comuniste era conceput special pentru exterminare. Numărul celor închiși în perioada 1946 – 1960 se evaluează la 600.000 dintre care mulți, foarte mulți, zeci de mii, au murit la anchetele securității, în lagăre, închisori și la Canal.
Deoarece nu toți mureau, s-a instituit un plan diabolic de așa-zisă reeducare, urmărind desființarea morală a omului.
În mod perfid se afirma că adversarii comunismului sunt indivizi decăzuți, dezorientați, rupți de istorie, care trebuie să fie ajutați a înțelege mersul vremii și integrați societății. Astfel s-a organizat reeducarea care era în realitate o criminală îmbinare între teroare și oprimare fizică, cu una morală de ucidere a sufletului, acestea completate cu înfometarea.
Þelul era degradarea omului, pervertirea și animalizarea lui. Era golit total pe dinăuntru de minte, de suflet, de inimă, sădindu-se în loc groaza. În această stare omul putea fi dus de căpăstru, nu mai avea în el voință, nici bunătate, nici dragoste. Era pus apoi să se destăinuie în cele mai mici amănunte, până la intimitățile familiale. Făcea declarații despre tot ce avea mai scump, despre lucrurile ascunse la anchete, denunța prietenii, pe șefii lui și chiar rudele. În felul acesta devenea o brută pe care o foloseau ca unealtă a reeducării, schingiuia și tortura la rândul lui pe oricine i se ordona.
Procesul de reeducare a început la Suceava, după care au urmat Piteștii, Gherla și Mislea. Sunt de neimaginat și absolut incredibile grozăviile petrecute la aceste închisori, care se vor cunoaște mai târziu, când se vor scrie sute de volume.
La Aiud s-au experimentat alte metode și în capitolele următoare voi înfățișa unele dintre ele.

Mihail Munteanu

Va urma