De multe ori am incercat sa redevin copil. Sa alerg, sa rad, sa plang, sa plutesc pe aripi de vis, sa plamadesc din vazduh, chipuri. E ciudat sa privesc in urma... imi dau seama ca numai sunt aceeasi. Niciodata nu voi putea redevenicu adevarat copil pentru ca mi-am pierdut inocenta pe care o au ei. Sunt zile in care simt ca universul mi se prabuseste in fata mea si imi doresc sa fiu iarasi copil pentru a putea uita. Iubeam timpul dar s-a dovedit a fi o minciuna. Copiii nu au notiunea lui si pentru acest lucru trebuie sa recunosc ca ii invidiez. Dar mai trist este uneori cand simt ca sunt singura. Un singur cuvant, o atingere, un zambet chiar si o privire ma pot ajuta sa spun: "Cineva, langa mine, simte acelasi lucru si inca mai crede in florile de cires carora le cresc aripi atunici cand le trimiti o privire de copil." Si totusi sunt copil si nu sunt singura.
P.S. Am scris cele de mai sus pentru copilul fiecaruia dintre noi...