... ploi repezi – lacrimi deșarte
vânt rebel – revoltă târzie
frunze pierdute – vise...
... fructe aproape perfecte
rătăcesc în forme de timp
sculptate într-o primăvară
iertate de-o vară timidă
refuzând împlinirea...
...
... și dacă florile-au adormit
în căușul palmelor-vreme
nu-i toamna crudă în asfințit
e-o trecere doar, nu te teme......

... întoarce-te! ... nu vorbeam cu tine, poți să-ți numeri pașii mai departe... spuneam așa, în vânt, spre albastrul difuz agățat de vârfurile copacilor... aceiași copaci din primăvară, din vară... din zilele toate trecute...

...da, poți să păstrezi liniștea din aleea ce ți-ai înrămat-o pe tălpi... e alegerea ta și parcul ăsta fremătând de toamnă e mare... atât de mare... ... să nu mă rătăcesc?!... n-am cum – m-am rătăcit deja, cu mult înainte de-a ști trecerea timpului prin mine...

... de fapt, cu mine vorbeam... să mă întorc la mine...