Toamna prea blanda pentru asprimea sufletelor noastre. Toarna, Doamne, cu ploi, sa ne spele. De tot ce-am facut ori am fi putut face! Nu te-ndura de noi! Mai da-ne doar timp sa construim o arca, in care sa urcam copiii.

Intr-o seara, mi-am jucat fericirea pe-o carte. Pe o carte mare, cu convingerea ca numai cine joaca pe carti mari dobandeste adevaratele castiguri. Si trante pe masura.

Cand asteptarea doare, cu ce balsam s-o alini? Caci cel numit nepasare s-a impartit, nedrept, numai unora.

Numai el, adevarul - spuneai - te poate ajuta sa-ti schimbi viata. Iar eu ti-am spus ca viata nu-i o schema logica simplificata.

Doamne, de ce gresim mereu cararea? Ori poate noi nu-ti vedem mana-ntinsa? Dar oare nu Tu ne-ai invatat ca mai exista intotdeauna o sansa de-a nimeri drumul bun?

Cum e mai bine, sa te inalti pe munti de scoici, sau sa te afunzi scotocind dupa o perla?

"Mi-ai spus intr-o zi ca esti fericita cu altul, cerandu-mi, parca, sa nu te mai iubesc. Dar poti cere soarelui sa nu mai straluceasca?
Mi-ai spus-o si-ai scapat de grija. Dar pentru mine nimic nu s-a schimbat."

De ce-ai vrea sa cred ca totul e uitare? Ca sa-mi arati ca nu exista vesnicie? Ori poate doar ca nu-i pot face fata?
M-ai supus mai multor feluri de a iubi. Ca sa-mi arati ca nu exista un singur drum? Ori ca in urma sa pot alege?

Toamna prea blanda pentru noi...
Toarna, Doamne, toarna, nu te-ndura!