Un om macinat
de ganduri
poposeste la apa vietii.
Se cufunda misterios,
iar apa cade molcom
peste fata sa de portelan.
Un om fara epoca,
sta cu mainile incrucisate,
la piept,
in asteptarea ideilor.
Ochiul mintii clipeste,
ademenitor,
dandu-i de veste
ca spre est
ii este calea.
Priveste la cer,
se minuneaza de gratia lumii,
si porneste inainte,
intr-un pelerinaj
al cunoasterii.
Lumina pogorata,
a templului divin,
ii imprumuta din vorbele sale,
ordonandu-i stilul eclectic,
intr-unul unitar.