agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-05 | |
Ma afund intr-un somn adanc si vad in vis sfarsitul infinitului. Ca prin ceata deslusesc marginile universului. Cad frunzele de pe copaci, trec ani si nu se mai nasc altele. Se topesc muntii. Izbucnesc vulcane de pe sesuri. Fierb apele marii. Planeta vie devine naiva, aidoma unui copil mic si nu mai vrea sa ne fie o baza de stapanire.
In ciuda gandirii pesimiste, vad viitorul, impodobit de flori dar imi dau seama ca-i fara miros si fara culoare. Ii vad fonul intunecat de fumul inecacios, ce iese din sufletele omenirii, impotmolite in mazga de pacate, inca nejudecate. Era ploioasa si rece, toamna anului 79. Aveam 22 de ani. Deja absolvisem scoala, deja eram achitat, cu datoria fata de patrie prin serviciu militar. Lucram la fabrica de caramida. Ziua de 30 septembrie acum o pot numi ziua-mama, nascatoare de o viata noua. Anume in ziua ceea a aparut, in ziua ceea am vazut-o, atunci am devenit copilul unui viitor ce s-a nascut tot atunci. Tot atunci, am inteles ca exista totusi fantome, create de dumnezeu, impodobite cu tot de ce au nevoie,pentru a putea fi numite - fiinte a sexului frumos. A fost indreptata de la nordul republicii, ca contabil la fabrica noastra. Parca era venita dintro carte de povesti, asa ne-a prins pe toti holbati si intorceam privirea, cand se apropia sa faca cunostinta. Orice pas, orice miscare le facea parca vroia sa ne dea exemplu a educatiei estetice. Era bine educata (aceasta era accentuat) si, ce ne era mai interesant, ca niciodata nu rosea, la o pregatire scurta pentru raspuns, la intrebarile de multe ori caraghioase, ce i se adresau. Nu eram eu cel mai frumos, cel mai destept, cel mai muncitor, dar dand libertate putregaiului sa-si faca casa, in urgia gandului pesimist, am incercat... Anume eu am fost cel ce a reusit s-o cucereasca. Eram sigur ca toti ma invidiau, ceea ce ma facea sa fiu cu nasul pe sus. Nu era nimeni ca noi. Nu a trebuit sa cheltuim mult timp, ca sa ne dam seama ca ne iubim. Dupa un an ne-am casatorit. Mereu incercam sa trecem peste probleme vietii impreuna. Chiar de au fost certuri si neintelegeri, niciodata nu am simtit nevoia de a ne desparti, eram siguri ca in jurul nostru era si rezolvarea, trebuia doar s-o gasim. Nu voi spune ca am primit de la viata absolut tot ce-i mai frumos, dar ceea ce am simtit impreuna a fost suficient ca sa strig: "Am fost fericiti!". Mai mult de cat atat am creat si am crescut doi copii. Acum cand suntem batrani, au ramas doar amintirile. Suntem in timpul cand de mult nu ne mai spunem cuvinte, care odata nasteau lacrimi in ochi, demult nu mai au acea faima hipnotizanta. Dar nu-i nimic, acum nici nu ne mai gandim la asta. Suntem inca impreuna, pentru a ne trai restul vietii, si asta face parte din fericire, imbatranita si ea. Acum a ramas o singura, ultima dorinta... De-ar fi sa murim amandoi in aceeasi zi. Nici eu, nici ea, nu ne dorim sa fim prezenti, la petrecerea pe ultimul drum, cu inima in functie. Nici macar nu stim sa plangem. Ochii au savurat pe deplin, gustul secetei, o viata intreaga... ...va urma
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate