Nu stiam pană azi, că fiecare culoare, in crizantemă, are o altă aromă... Imi plac toate crizantemele, mi-ar fi plăcut si mai mult dacă nu le-ai fi smuls din pămant, dacă nu le-ai fi rupt de viața lor, si asa mult prea scurtă...
Vezi, frunzele au devenit deja pămantii, se rotogoleste iarna aproape bezmetic... E frumos, strălucitor albul ce va să vină, e si iarna poartă de lumină... dar e rece, de la o anumită varstă, iarna devine ingrozitor de rece...
Poate si din această cauză iubesc toamna cu patimă in ultima vreme...
Multumesc de trecere, a fost incă o zi a mea... la fel de pustie ca toate pustiurile cărora m-ai dat de-o vesnicie... Crizantemele, mor in continuare in glastra de cristal... Nu, nu te invinovătesc de o nouă crimă... drumul spre iad e pavat cu intentii bune...mai stii minte? Tu spuneai mizeria asta cand ai plecat trantind tot viitorul la pămant... O oglindă uriasa a tot ce ar fi trebuit să fie, in acel "Hai impreună, pană cand moartea ne va despărti..." Ce nărozi am putut fi amandoi... viata nerăbdătoare a tinut locul mortii de care ne temeam... Ar putea fi moartea mai cumplită ca viata?! Mă indoiesc...
Inutil: La multi ani!
Zadarnică crimă printre crizantemele astea de toate culorile... de toate aromele...
Se cuvine să-ti multumesc, crizanteme cu aromă de iubire ucisă...
Si totusi, te rog, la anul, de ziua mea... nu mai jumuli crizantemele... si asa traiesc atat de putin...