N-am curajul să deschid geamantanele cu poezii, poezii pe care le-as fi scris eu... atat de străine azi, atat de indepărtate... Nu stiu dacă voi avea puterea să le citesc candva, acum nu pot... Acelea sunt poeziile pe care le scria iubirea, si tocmai iubirea mi-a secat in ochii ăstia lipsiti de lacrimă...
Dorul cuminte, cumintit cu biciul, cu lantul, cu hotarele se mai zbate a ducă, zvacneste rar si pătimas... Nici in vis nu mai creste in aripi, stă langă mine, pe marginea patului si-mi cantă, cantec străin pe versurile iubirii cu care te iubeam, mă iubeai...
Si-i toamnă - iarnă in inima mea, ultimile frunze cad rotat, nescrise, neascunse intr-un amărat de plic albastru... Habar n-am cum se mai scrie o scrisoare... Nici cuvinte prea multe nu mai am... cu ce-as putea umple o coală de hartie?
Doamne cat pustiu a crescut din ziua aceea, ziua in care plangea chitara, ziua in care marea mi-a sters brusc si definitiv pasii iesiti din valuri... ziua in care abisal s-a năruit cerul peste mine... zi de toamnă - iarnă, ca si azi...
- Cand imi dai manuscrisul cu "A doua inimă de buzunar?" mă tot intreabă un om ca toti oamenii indrăgostit de poezie... Si mint, ii promit că voi deschide geamantanele, că mă voi aduna de acolo, dar n-o fac... stii ca mi-am mai luat candva un alt manuscris, tocmai cand era gata să intre la tipar... Nu mai am chef să ies inimă de dat la toată lumea! Cinic spun razand: cine vrea să citească poezie, n-are decat să se apuce să scrie poezie...
Nu sunt pregătită spre a mă citi, s-ar putea să mi se facă milă de iubirea aceea inchisă in gemantan... să mi se facă milă de mine, de tine, de noi...si să mă trezesc ochi rotund, inimă de dor, oglindă in fata ochilor tăi de asteptare...