Uneori plâng.
La auzirea acestui vers ai râde, dar
nu știu dacă ai mai crede în noi.
Alteori iubesc.
Câteodată strig spre tine, dar tu n-auzi.
Din vreme-n vreme, întind mâna
căre asfințit în speranța că-ți
voi atinge umbra, dar...
atâtea "dar-uri", atâtea regrete
ce nu-și mai au rostul...

"Nicicând nu a mai fost acasă".(Claudiu Banu)
P.S. Nu e melancolie... e o conștientizare a ființei mele.