Nu știu dacă există cuvinte
Pentru a exprima durerea
Poate doar urlete și lacrimi
Ce vin fără să vrei
Mor rugându-mă ... doar puțin ... un zâmbet.
Știu ce se întâmplă, mi s-a mai întâmplat
Și totuși nu am destulă putere pentru a îndepărta viitoarea durere
Și totuși știu ... voi suferi.
Parca văd sfârșitul ... eu plângând ...
Încă o dată ... vreau să cred
Îmi doresc să sper, să văd totul bine,
Dar mi-e mult prea frică, știu viitorul
Și totuși stau și trăiesc aceleași clipe de fericire falsă.
M-am săturat, vreau să cred, dar nu știu cum ... și mă văd plângând
Parcă aș sădi durere care cu timpul va crește și mă va acoperi.
Însă nu știu ce naiba se întâmplă.
Sunt prea multe, aș vrea să înțeleg măcar un singur lucru, cine sunt, unde sunt?
Pentru că nu cunosc acest loc, nu mă cunosc
Privesc în gol și îmi imaginez viața inexistentă
Viața mea ... nu mai vreau să cred că viața e moarte
Și totuși durerea crește, eu o ajut.
Mă entuziasmez din orice și râd ... păcat că e fals ... trist
Dar Doamne, vino și salvează-mă de aici.
Ridica-mă și ia-mă lângă tine, Te rog!
Nimic nu are sens
Cuvintele nu ar putea vorbi,
Iar faptele nu ar putea salva nimic ... totul e gol
Și caut cu disperare un loc al mântuirii, locul infinitului.
Mi-e frică ... știi ... și mă tot întreb ... unde naiba sunt de nu cunosc pe nimeni?