agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-08 | |
fraților
hai să vă zic ce pății aseară mă dădui cu capul de pragul de sus al poeziei și-uite-așa îl văzui p'ăla de jos (mă luai prea în serios și-asta nu-i chiar sănătos) trebuia să se întâmple și așa o dată și o dată ca să-mi amintesc ce uitai că uitai că luna pentru mine e uneori aurie ca bănuțul ouălor din cuibar și că alteori e de mucava sau de turtă dulce (asta când nu-i tristă și albastră) că visul tot vis e nu un balaur cu șapte capete semantice mă cam pierdui printre sensuri (parcă giratorii li se spune ca atunci când Grivei încearcă să își prindă coada cu dinții) în căutarea unor cuvinte care sforăie pe nas fumuri de bidivii înaripați când de fapt sunt doar niște biete mârțoage uitai pe semne acu' vreo câteva mii de cuvinte nărăvașe că pentru mine uneori scrisul fu ca un fel de lacrimă cu efect de distonocalm ca și cum ai sudui înciudat printre dinți atunci când toate îți merg de-a-n-doaselea iar alteori ca un concert al păsărilor primăvara sau vara sau toamna sau chiar și iarna câteodată prea plin din prea plinul sincerității de care începuse să mi se facă așa puțin rușine (iar comparații fumate și ce dacă? nu mai vreau să mai scriu pentru istorie ea nu face nimic pentru mine și pentru alții ca mine nici măcar nu îmi ține de cald noaptea și oricum o fi sătulă și ea de atâtea aere de superioritate și de concursuri de culturism poematic) așa că lăsați-mă fraților să scriu pentru că am ceva de dăruit din mine nu pentru că următorul pas ar trebui să fie în vitrina vreunui muzeu din ăla d-al curentelor literare împăiate de altfel nici nu cred că mi-ar sta bine prin vreun manual n-am aspect comercial (păcatele mele ce-or fi alea curente literare? că pe mine cred că mă trase unul pe sub ușă aseara mama lor de termopane turcești!) lăsați-mă doar să scriu banal mediocru manierist (asta ce o mai însemna oare?) și dacă e să mă înjurați pentru asta măcar înjurați-mă într-o limbă pe care să o pricep și eu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate