Ma uit in oglinda si imi privesc marul lui Adam, o intrecere imperfecta de linii si curbe. Zilele in care realizezi ca ti-ai gasit iubirea adevarata nu vor apune si nu poti sa le stergi din oglinda imaginea marului tau de barbat. Marul face parte din barbat, la fel si aleasa inimii sale. E aceeasi imagine, vazuta ceva mai bine din profil.
Vai mie, sunt soapta camarilor cu mere! Stiati ca merele cazute-n cer imping bolta spre pamant? Acolo, pe nori, se taie iarba si florile de mar numai cu toporul iubirii. Inceputul aventurii mele incepe altfel, incepe cu rabdarea de a lasa floarea sa devina fruct. Am lasat fetita aceea, vecina mea, sa se maturizeze, si i-am inaintat propunerea de a ne intalni sub marul din gradina situata in capul satului.
Se zice ca vipera din gradina cu flori de mar ii musca pe cei ce cauta frumosul si iubirea adevarata, dar astept sa fiu muscat cu dintii ei sentimentaloizi in savanele realului. Stand piezis, la umbra facuta de coroanele de mar, ii admiram Evei mele gradina suspendata a privirii, barajul ei de sange din obraji. Poate ca de azi incep sa deosebesc culorile fructului copt: rosu, galben, verde. Dar se pastreaza puritatea culorii si in interior? Scobesc marul inimii ei pana ii devine clopot. Daca as musca acum, as face doua gauri in cer, iar daca l-as asculta pe Nietzsche, as spune ca nimic nu-i adevarat, totul e permis. Alerg intr-un suflet sa-i umplu timpul fara sa i-l pot inapoia. Duhul ei insetat se adapa cu dorul meu nesfarsit. In comparatie cu ea, de cate ori trecea pe sub fereastra de unde o admiram, gandeam ca sunt precum calul ce-si iubeste prea mult trasura, si care vede in caprioara faptura vagaboanda. Iata ca mi-am parasit trasura banalului pentru a sta in simtiri cu puritatea. E o ocazie unica, o senzatie minunata sa-i patrund acum, pentru prima data, inima de caprioara!
Drumul spre iubirea adevarata il cautam de multe ori doar pe cai subterane, in subconstient, in vis, pentru ca ne e teama de realitate. In lumea realului nastem prejudecati, ne punem problema ca vine o vreme cand fructelor li se sterge culoarea sau cand va ploua tot mai rar la radacina, pana la stadiul de desert. Dar ce poate fi acel desert al neintelegerii altceva decat puterea de a rezista in conditii vitrege, de a fi vital si senzual, de a avea senzatia permanenta de sete si de pericol? Ideea este ca nici pe inundatiile de vise, nici in desertul realitatii nu poti imparti marul, iar povestile marilor iubiri strabat intotdeauna marile si deserturile calare, clatinand samburii in rod!
Izbit fulgurant asemenea apostolului pe drumul spre Damasc de lumina cruda a adevarului, am descoperit cum am contribuit la un joc cu sentimente perfecte, la adevarata iubire. Cand iubesti, cine gaseste ragaz sa intrebe, sa raspunda? Un mar ne-a facut sa fim impreuna, sa fim amestecati in taina si sa ne topim intr-un colt de bucurie. Felul in care ea poate sa-mi atinga sufletul face sa se rascoleasca firul de apa sub pamant, moartea sa devina aproximativa. Si ma preling pregatit in uitare. Am observat cum noi, muritorii, cautam iertarile inutile, strigatele in causul palmei, si adunam clipe hranind cu idei focul din torte pentru sunetele bete ale noptii. In acelasi timp, cerul isi culege stelele parguite de lumina din noi.
Noi am tasnit din tarana si facem pamantului aura ce-i acopera crugul. Simtim si marginile ploii, spalarea privirii furata de adancime si tot ce vrem sa spunem este mut. Mai avem de trait herbul tarziu al pasarilor calatoare. Ce stiu ospatarii?!... E posibil ca din tarana noastra sa mai creasca vulturi si lupi infometati de iubire? Nu ar avea sens, pentru ca noi ramanem nesfarsindu-ne sub umbrela marului ce ne leaga. Vom intinde acest “vis real” dincolo de limita oarba, dincolo de sufletul coarda, si ne vom taia portii zilnice de fericire. In acest peisaj inedit, un far de intoarceri in coroanele unui mar e rugat sa-mi inrameze sufletul in lumina iubitei, astfel incat duhul meu sa nu rataceasca niciodata.