Zic ca si cand
opt uitari legate-n spuza trecutului
ar deslusi mirarile,
ar speria istoricii.
Una sa fie un el si o ea,
una prapastia din ei pan'la noi,
una durerea pacatului ce secerea timpul,
una iertarea celui ce este,
una patimi ce-au fost ca sa fie,
una salbatica fata a veacului trait,
una in mine,
una in tine...

Zborul se-nalta,aripi nu sunt
cerul greoi,obosit,
se-asterne mantie pe fruntea padurilor.
Ca o profetie,tacerea muntilor doare
protestul pietrei cazute pe drum
e radere, e gest nebagat in seama.
Presul cararii din frunza uscata
devine solistul ce jalea o plange,
praful gros dusmanul intai
al caprelor pierdute-n versul
poetului uitat prin arhive.

-Vezi tu,copile,globul acela galben-verzit?
E ceea ce fost-a candva soarele nostru.