Am avut de curând posibilitatea unei burse generoase (mulțumesc domnule Miles) pentru studii neprecizate. Am ales Takla-Makanul, tărâmul acela atât de interesant de la marginea deșertului Gobi iar ca perioadă- ce perioadă putea să fie mai interesantă decât Crăciunul ?
Takla-makinezii sunt cunoscuți drept cei mai vechi și mai bravi dintre makinezi, popor ce se pierde în negura vremii. Câteva cuvinte ancestrale, cum ar fi de exemplu "Oh, of, vai, ah" provin în mod sigur din fondul lingvistic takla-makinez.
M-am trezit deci, în Ajunul Crăciunului, în hotelul din centrul capitalei (o denumire greu de pronunțat, exprimată fonetic ar fi Boo'k'rest)într-o gălăgie cumplită. M-am uitat pe geam, o fi revoluție, ceva ? Eram destul de neliniștit, epicentrul revoluțiilor de iarnă era destul de aproape iar guvernul takla-makinez condus cu o mână de fier de un moșulică mereu zâmbicios destul de nepopular. Urlau și hămăiau și făceau ca toate alea lovind în niște tobe destul de sinistre. Ce se întâmplă ? am întrebat neliniștit prima cameristă care părea să n-aibă un kalashnikov sub fustă . Nu vă faceți griji, e doar ursul- mi s-a răspuns. Ursul, unul din obiceiurile cele mai interesante la takla-makinezi (de-aici vine și expresia cunoscută "plimbă ursu'!") presupune o gălăgie cât mai mare, percuția a tot ce poate fi percutat cu niște muzici care seamănă foarte bine cu fanfara otomană. Aici am fost combătut de docta femeie de serviciu și de colegul meu takla-makinez. Care fanfară otomană? Takla makan se eliberase recent de 500 de ani de dominație otomană și de 50 de ani de dominație comunistă. Împotriva zgomotului mai aveau de luptat însă era unul din cele mai pure zgomote, izvorât din popor, de la țăranii care constituie circa 80% din populația țării. "E unul din multele și frumoasele noastre obiceiuri populare. Flăcăii vin de la țară la oraș să joace ursul- și evident să realizeze un ce profit...". Aceștia sunt țărani ? am întrebat în plimbarea mea cu mașina prin oraș, văzând o ființă vag humanoidă cu o pungă peste față- "nu, aceștia sunt tineretul nostru, viitorul țării. Ei se droghează cu aurolac pentru că drogurile obișnuite sunt prea scumpe în Takla-makan" Și nu puteți interzice aurolacul ? am întrebat. Vai nu, el este o substanță foarte folosită în construcții-circa 1000 de muncitori ar rămâne fără lucru dacă am face așa ceva.
Am mai văzut și alte lucruri interesante în Takla-Makan.Unul din cele mai interesante obiceiuri este murdăria. Locuitorii consideră că le poartă ghinion să arunce la coș resturile. De aceea sunt aruncate într-o veselie pe stradă. Un alt obicei, caracteristic sezonului rece, presupune prinderea nasului cu două degete și suflarea lui cât mai energică pe trotuar. Dacă se reușește să arunci câte ceva și pe hainele celor din jur e și mai bine.
Am fost destul de șocat să observ o arătare slută, păzită de doi inși care părea că și-au confecționat fuste din abajururi colorate. Ca unul care-l citisem pe sir John Mandeville știam că acesta plasase faimoșii ochitropi (oameni cu un ochi în mijlocul burții) în Takla-Makan. E un ochitrop ? am întrebat. Aiurea, e doar capra, un alt obicei țărănesc mi s-a răspuns. Și chiar că miroseau ca o capră, sau mai bine zis ca un țap.
Se pare că țăranii din Takla-Makan care nu muncesc în tot timpul anului vin în Decembrie la oraș să perceapă un fel de dijmă orășenilor pentru niște vini neștiute.Sosesc mai ales tineri murdari, copii nespălați de cel puțin un an și femei cu multe fuste și murdare care poartă ceva denumit ghioc și pretind că ghicesc de dragoste. E un obicei molipsitor această "țărănizare". Orășenii aruncă în toată această perioadă cu petarde, de preferință sub nasul semenilor. Dacă reușesc să mai incendieze câte o babă, cu atât mai bine. Se pare că există foarte multe duhuri în Takla-Makan care trebuie exorcizate.
Am plecat cu o senzație de relativ dezgust din Takla-Makan, dezgust pentru faptul că în secolul XXI mai pot exista încă asemenea tradiții scârnave.