agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-04 | |
PIATRA
a fost odată o piatră care a învățat multe despre pietre. Verbul to be, verbul bâti, verbul etre. Și a ajuns atât de rece Încât toate pietrele care o cunoșteau Se gândeau, fără de voia lor: Oare care din noi O va ajunge și-o va întrece? Pietrei filozofale i se cerea sfatul Și datul În orice împrejurare: Cu fiecare sfat, Greutatea ei creștea, Precum umbra ei, Tot mai mare. Și împăratul pietrelor, crescând, O umplea cu piatră, golind-o de gând. Piatra a ridicat ochii spre cer Și a plâns, cum numai pietrele știu Să se lepede de mister. A coborât la piatră o piatră de mică Și i-a spus: “du-te-n pustiu, fă-te mică. Deșert este și înainte, și înapoi, Asta o știm numai noi, Pietrele de noroi. Și totuși, avem datoria, Față de Dumnezeul stanelor de piatră Să stăm de vorbă cu El În pustiul limbii de piatră.” Și piatra lăsă tot Și a plecat Foarte liber Și foarte curat. Ajungând în pustiu s-a rugat, cum numai pietrele știu. Și Dumnezeul pietrelor s-a îndurat de ea Și i-a arătat necuprinsul. Piatra a încremenit în inima ei Și a oftat: “dacă el este ca nisipul În univers, Cum va ajunge la Tine, Doamne, Piatra mea, cea atât de grea Și atât de goală la înțeles ?” “Atâta rană Am pus în tine, piatră filozofală, Că tot paradisul De vei voi, nu o să-ți tulbure visul. Și atâta nisip este în tine Că toate Mările De te vor bate Nu te vor smulge de lângă mine.” Tăcu piatra. Odată, târziu, Când dragostea nu i se mai părea în pustiu, A ridicat iar oul spre cer, și a întrebat: “Dumnezeu al pietrelor, Cine te iubește mai mult decât piatra mea de asfalt ?” “Du-te la Alexandria, cu gândul, piatră filozofală,” i-a răspuns cerul: “prima piatră care o să-ți vină în minte stă la mine în poală.” Plecă piatra. Îi ieși în gând o piatră de cretă Care lipea pietrelor de rând Blacheuri pe etichetă. “Asta ?” “asta.” “Dar ce face ea ?” “Nimic. Toată ziua. Servește alte pietre. Și seara spune: ”Sunt cea mai ticăloasă piatră de pe pământ. Iartă-mă, Dumnezeu al pietrelor... Și fă-mă pământ..." "PIATRA, sau viața sfântului Antonie Cel Mare, născut la 17 ianuarie" 17 ianuarie 2001
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate