LUMINA LUMII
Prea Fericirii Sale, Teoctist

Inima mea s-a mișcat ca un prunc într-o mamă,
Inima mea și-a găsit în tăcere umbrar,
Răcorit colindam peste râul din mine de-o seamă
Cu o pace a inimii care n-are pe Lume hotar –

Eram curgere din pământ către minte,
Nu eram, și nefiind, respiram necuvânt,
Și din aburul blând al atâtor nespuse cuvinte
Eu un altul mișcam, ca dovadă supremă că sânt –

Unde line ce-și duc orologiul spre maluri,
Bătea inima mea într-un sânge apus, subteran,
Eram pustnic în mine, libertatea de-a nu fi în van,
Și o turmă de valuri pășteam, pe o mare de lanuri –

Era liniștea care te duce în porți
Între care privești către sine,
Înapoi – veșnicii, și pe loc – veșnicia ce-o porți
Într-un suflet ce iese afară din tine, spre Tine –

23 aprilie 2001