autobuzul acesta mă duce departe
e cale lungă de mers așa mi se spune
timp am berechet de ce să-l pierd
doar n-oi sta degeaba atâta vreme doamne ferește
îmi vine așa și m-apuc să scriu cu degetul pe geam
desenez un cerc scriu un cuvânt două
ce-mi trece prin cap mai și sterg
curăț cu dosul palmei câte un cuvânt ce nu-mi place
nu pare la locul lui sună prea țipător când îl fredonez
și nu se aude cum trebuie din cauza motorului
suflu în geam și scriu din nou
stau pe roată și ades îmi tremură mâna
mai și greșesc iară șterg și scriu iar
vecinul de bancă trage de mult cu coada ochiului
mă-ntreabă ce fac îi spun că scriu ce-mi vine prin minte
atunci se burzuluiește la mine
îi arată și doamnei din spate
dar aceasta mă întreabă unde am scris că nu vede nimic
citește-mi și mie un cuvânt
vecinul nu se lasă cu una cu două mă ceartă mai tare
că de ce scriu de ce mâzgălesc geamul cu degetul
să nu fie scris ceva despre el
mai s-o încurc în ziua aceea
noroc de șofer că a intervenit la timp
zicând lăsați-l oameni buni în pace
că așa-i place lui doar nu strică geamul
autobuzul mai și merge cu noi
iar eu scriu mai departe fără oprire
până la capăt am de gând să termin un capitol
al călătoriei mele
de m-o ține degetul
căci vecinul meu s-a mutat mai în spate
supărat doamne probabil pe cuvintele mele