Gara e pustie caci trenul n-a venit,
Strazile orasului parc-au adormit;
Iluzia sobra e uneori o doamna
Ce ne-mbie placut cu-al ei parfum de toamna.
Batista e pierduta, e pe peronul garii,
E-n pragul luminii, in cel al disperarii.
Trotuarul de asfalt a adoptat batista,
Pamantul o inghite si ii pierdem pista.
Servetul in noroi parc-a adormit;
Gara e pustie, trenul n-a venit.

Hei, calatorule, suflet pierdut,
Excursia nici nu a inceput.
Tu esti fantoma de pe peronul uitarii
Ce-a-ndreptat batista spre pragul disperarii.
Ea e dantelata, din flori e crosetata,
Un tanar o ridica si-o miroase-ndata,
Dar vantul i-o zboara si pleaca dupa ea,
Mireasma ce invie omoara-n urma sa.
Aceasta era pe peronul parasit
Caci gara e pustie, trenul n-a venit.

Batista fumeganda de pe peronul meu,
Tu esti amoru-mi datat chiar de Dumnezeu,
Dar esti ca si multe-n lume si te cheama ca pe toate:
Falsa copie a unei imitatii plagiate.
Nu e intelept sa te imbrac in parfum,
Tu nu esti decat al vietii rezultat: scrum!
Dansul tau doar in noroi are chemare,
Esti arsa de vreme, uitata de soare.
Nu stiu cand doare mai mult si cand e mai dulce:
S-o vad cum pleaca sau s-o privesc cum se duce.

Nimeni nu mai viseaza, peronul a murit,
Caci gara e pustie iar trenul n-a venit.