îți amintești Rachel?

era mereu trist cu barba roșcată

mi-am plecat urechea
să ascult pasul lui Paul

mă întreba cât de înalte sunt stelele

și ți-am adus prinos
în noaptea înstelată

îmi vorbea ore în șir fără să înțeleg nimic

în câmpuri de maci
și de floarea soarelui

era drăguț, dulce cumva

ți-amintești, prințesă?

cam bleg și cam pierdut în gânduri

camera scundă trasată în linii groase
și cartofii rămași necurățați

și îmi săruta mereu mâinile iar eu nu înțelegeam de ce
nici acum nu înțeleg

la tristesse durera toujours!