Poeme de iubire
împrăștiem cu toții
să răsară
ca nuferii pe lac,
albi și solitari,
pentru că șoaptele lor
nu se traduc prin fericire
nu se vor adînc înrădăcinate
în soluri feritle,
nici trunchi al siguranței,
și totuși
apa-i dulce,
și pretutindeni regăsim pe-oglinda-i
amintirile de dor
ce înfloresc aievea
nuferi de lacrimi,
nuferii noștri de sare...
și durerea lor așteapt-a fi iubită,
cîntată,
asemeni “păsării spin”
ce-a dat roade
frumosului din noi