se restrang iubirile, treptat, pline de nesiguranta,
expulzand cate-o femeie in versuri infantile,
caci au trait doar zile
si vieti nesperate in spirala singuratatii.


am ratacit un timp prin cuvele timpului,
prin mucegaiul cladit pe cord
si te iubeam, si te uram, si te iubeam
cautand in dumnezei de tinichea, credinte.


si nu vezi ca nu mai sunt eu....
am inceput sa ma evit,
sa nu mai stau inclinat asupra apei
framantandu-i monotonia prin cercuri, cercuri, cercuri.


cand inimile-au devenit ghetari salbatici
ma alintau iernile sufletului,
zapezi sentimentale ma clatinau...
e prea rece intunericul meu.


ma mint mereu, din neputinta,
nesigur ca mai vreau, sau sa iubesc ceva,
strans intre ceruri si ferestre
desi mor la fiecare rasarit de soare.


si azi nu mai stiu daca pot respira,
fara sa-mi strivesc creierul letargic
si-ntreb ochiul stang, ce vede?
...neputinta.