E trist afară...
e trist și înăuntru.
și nu doresc să plâng,
acum...
de dorul tău.
E de ajuns că cerul lasă,
picuri ude...
ce cad, ușor...
pe păr meu.
Nu mi-am dorit decât,
să simt aerul rece.
Sperând că-mi va zâmbi o stea.
Însă...
în schimb primesc doar lacrimi,
ce se scurgeau pe fața mea.
Ești trist tu cerule...
și ai făcut tristă și noaptea,
iar trist mă simt acum și eu.
Căci nu-mi doream,
decât...
ieșind în întuneric,
să simt aerul rece-n pieptul meu.
Ai ascuns luna...
ai ascuns și stele,
iar acum plângi fără vreun rost.
Și nu te-ntreb,...
de ce tu noapte,
îți verși acum oful pe noi...
Tăcut și mut,
intru în casă.
Închid pe urmă...
o fereastră.
Și râd ușor știind,
că mâine...
pe boltă...
stele o să lucească.