părul meu de frunze cuminți
descrește incendiar în arbori
ca în oglinzi suprarealiste

frunzele din vârf cad primele
așa cum infrasentimentele capitulează
aruncându-se naiv din înalt
peste apă, peste iarbă, peste asfalt

frunzele de (la) bază
ancorate în rațiune de stâncă
se lasă mai greu ademenite de neant
să se desprindă acum nu cutează
se împotrivesc înghețului încă

de ce să își piardă ambițiile
aruncându-se așa devreme
pe moalele așternut de înaintașele lor
capotând cu zecile, sutele, miile?

părul meu de frunze cuminți
descrește incendiar în arbori
ca în oglinzi suprarealiste
în timp ce eu
ignor iminența iernii moraliste
cu demodată cerbicie
și las toamna să își oxideze trecerea
cu buze desperecheate și sâni triști
în frunze strecurându-se pudic
printre arbori exhibiționiști