ispitirea unei liniști asurzitoare






în seara asta port pe mine
doar cămașa cu gene lungi a tristeții
ai cărei nasturi de perlă
îi voi desface încet încet în fața ta
până ce voi închide în giulgiul cochiliei
o altă făclie
prin care mă simți
ca pe un plâns
de chemat somnul din abside