În casa mea rămân cât îmi e datul,
La geam cu flori din galbene ponoare.
Mi-am zis că-n jur e veșnic sărbătoare
Și n-am ieșit măcar să-mi știu umblatul.

În camera de-a-ntregul răbdătoare
M-am răsucit atât cât ține patul
Și am pășit de-a lungul și de-a latul
Atâția ani câți mi s-au dat sub soare.

N-am înțeles cine mi-a scris venirea
Nici cine sunt și n-am știut s-ascult
De se aude-n pieptul meu iubirea.

Poate acum, când am ajuns adult
Să nu fiu robul, lestul sau uimirea,
Să fiu Ființa și nimic mai mult.




2 august 2004