Impuritate


Nu încerc niciodată să-mi sorb vastitatea
de a fi, ce o găsesc în Tine.
Prefer să tac și să aștept,
-dorindu-Te necontenit-
negăsindu-Te, dar știind că Tu,
ființa Ta, ce n-am gustat-o încă pe de-a-ntregul,
mă hrănește mereu…

Idealul existenței
de a Te bea
la ceasul în care clopotele bat
la ușa cerului din care
îmi tai eternitate
clipei de neant.



La stejarii dintre casele noastre


Priveam pe lângă pereții Tăi neterminați
spre zarea din care nici nu răsai, nici nu apui.

Acolo pe unde treci
stau cu brațele lungite în cer
ultimii trei stejari dintre casele noastre.

Parcă cer nemuririi uitare…

Își întind crengile tot mai sus
să strige mai aproape de Tine,
să îi auzi.

Le cad frunzele
trosnind mugur în ram,
foșnind umbră de nor,
plutind în zbor a visare.

Printre ele plimbăm prea adesea
pași plictisiți și gânduri mărunte.

Și… Tu îi tai.
Ram cu ram.

Palmele lor desfăcute în mii de rugi,
ca niște aripi de înger,
cad legate-n frânghii.

Spectatori uimiți de curajul cu care dobori
timpul adunat în brațele lor,
construiesc Þie casă
la un pas de topor.

Acum înțeleg:
de ce primești rugăciunile noastre pe rând,
de ce rupem flori și le punem în vaze,
de ce cântecul râde și plânge,
de ce muntele urcă și râul curge,
de ce întrebarea își are răspuns…



Renaștere

Atâta liniște gându-mi cuprinde,
când pasu-l plimb printre morminte…
Amintiri mai ales…

Azi aur avem în cuvinte.
Cu el rostuim ale zidirii
demult neînțelese
veșminte.

Răsar de sub cer toate ca noi.
O primăvară dintotdeauna ne-nvăluie…
Pe-alei și-n inimi se trece ecoul
petalelor ce în rod stăruie
și în priviri reproșuri mai vechi
ni se năruie.

Tulburați, tremurând ca și vântul,
când ramul trosnește în muguri,
sub tălpi ne fierbe Cuvântul…
Doamne, Tu iartă-ne gândul
și tinerețea și visul…

În zâmbetul Tău ni se crapă pământul
și ni se deschide abisul.