Ridic
perdeaua prăfuită a unui vis.

Un val de frig și umezeală
îmbrățisează
făptura-mi vlăguită.

Nori de furtună mârâie
sub geana nopții.

*Dar marea?*

O!...Marea se zbuciumă, cu furie lovește
scutul
stabilopozilor-soldati de piatră,
meniți
să apere uscatul.

*și ce mai vezi?*

La mal o biată luntre, bălăngănindu-se-ntre
unde.
"Luntraș cu mâini zbârcite de-arșița durerii,
dezbracă-mă, te rog,
de iarna asta,
și dă-mi vigoarea ascunsă-n bobul vinețiu
al tinereții ! "

*ea, unde este ?*

Pe puntea mica este ea … da… Penelopa !-
simbolul castității și-al iubirii,
îmi face semn să îmbrac
degrabă
cămașa primăverii.




|