Avea un vis, ceva mai indraznet,
Candva facuse pasii chiar spre el,
Dar renuntase, ca prea era maret,
Si nu era un luptator de fel.

Traia ca orice muritor asa
De azi pe maine, fara de vreun tel,
Din cand in cand is amintea:
Candva visase la ceva si el.

Trecura anii fara sa clipeasca
Si intr-o zi ceva s-a intamplat
C-o forta uriasa, nebuneasca
Fu ridicat la rangul de barbat.

Se si temea barbat din nou sa fie,
I-ar fi placut, simtea acum ca-i viu
Dar ea avea sa-i fie doar solie
Pentru ce-avea sa vie mai tarziu.

Privi o data inapoi,cu remuscare,
Dar tot inchise usa-n urma sa,
O mai deschise-apoi, cu ezitare,
Doar sa priveasca iar si nu sa stea.

Emotii vii il cheama-n viitor,
Ar vrea sa stea, ar vrea sa mai ramana,
Desi stia ca nu e-un luptator,
Totusi a dat oftand si vrabia din mana.

Si n-a pierdut, ca fata-n vis il duse,
Isi aminti de visul lui de-odinioara
Unde atata iedera crescuse
Incat nu se vedea nimic din el pe-afara.

Ii imbata extazul din prima sorbitura,
Traiau o fericire cum n-au mai cunoscut
Fara de margine si fara de masura
Ceva ce n-au mai auzit si n-au vazut.

Traiau asa, ca pe-un taram uitat
De lume asta si de tot ce-i omenesc
Doar bucurandu-se de ce-au aflat
Chiar totul le parea de-acum firesc.

Doar ea stia ca intr-o buna zi
Vor trebui sa plece inapoi
Lui nu-i pasa deloc de ce va fi
Conta atat: sa fie amandoi.

Apoi pica intr-o melancolie
Si-i era dor de casa, atat de dor
Ca visul lui de-acum avea sa fie
sa fie inapoi ce-a fost: un muritor.

Si asta-i manie cumplit pe zei,
Ce om e asta sa le refuze darul,
Sa dea un rai intreg pe un bordei?
Si-n loc de soare sa aleaga farul?

A doua zi, mahmuri si fara vlaga,
Se pomenira iarasi pe pamant
zacura-n pat asa o zi intreaga
Fara sa-si spuna vreun cuvant.

Doar ca vedea acum repros in ochii ei
Si o tristete fara de sfarsit
Gresise oare el? Nici nu credea in zei
Si nu credea ca ei l-au auzit.

Dar usa se deschise cu scartatit usor,
Era inca mahmur, de scaun atarnat
cand zeul se-ndrepta spre muritor
Sa-ntrebe daca asta a visat..