am învățat să ucid




vremurile cînd aveam ceva de vînzare
au intrat în catatonie.
am învățat să ucid.
simplificări de tot felul
mă recuperează din lut.
neobositul val
mă spală de premizele inocenței.
un ceas cu capac de argint
ticăie în chitara lui Fripp.
adorm în picioare cîntînd In The Wake of Posseidon
și sînt limba de clopot
într-un bărbat pe care l-am cîștigat la ruletă.
nu mai caut decît ghearele cu care lumina
mă piaptănă.



somnul unei melancolii cabalistice:
cu mine începe armistițiul,
cu mine începe războiul.
am învățat să ucid.
știu
pot
vreau
prețul final al păcii.


încep să semăn cu mine însămi
numai acolo unde spectrele mnezice țes
din feminitate un ecran.
pe trotuarul de vizavi, un puști își
taie o venă hard din care gustă mai apoi
vinul fără memorie.



ambrozia feminizează istoria
în aceeași măsură în care o violează.


orașul e plin de fecioare injectate cu beatitudine.
legate la ochi,
purtîndu-și buricul încins ca pe un ac pentru tatuaj,
ele inteapa sec textul despre violența
craniilor rase.
literele se aștern pe pielea lor cum
firimiturile de uraniu într-un deșert arab.
între picioarele tuturor virginelor încep să curgă
picături de scîncet.


lumea este o psihodramă pentru autiști: ca să exiști,
e suficient să cumperi bilet pentru o cameră
cu vedere la sufletul pereche.
strada principală aliniază visele
cum cuiele de lemn ce rămîn dintr-un copil
agățat de făgăduința că moartea nu ne merită.


King Crimson Collection nu aduce modificări
importante în tectonica afectivă:
mai întîi mă grăbesc să sparg nuci
cu ciocanul unui cîntec
de pierdut legătura cu lumea reală.
apoi adorm sub narcoza
unui miez de cuvînt ce mă penetrează.
la urmă voi lupta
să ies din acest timp cum dintr-o cămașă de forță
creierul spălat al unei zeițe captive.


cu mine începe armistițiul,
cu mine începe războiul,
cu mine începe levitația:
am învățat să ucid
visul celui ce mă destructurează.
știu
pot
vreau
prețul final al păcii.