Mâinile noastre întinse prin gânduri
își caută eul prin ere eterne.
De ce le puneți liniștite pe piepturi
atunci când le afundați în adâncuri?...

Mie să-mi aruncați mâinile!

Dreapta, liberă-n mare să-noate
prin valurile lumii solare,
iar stânga s-o puneți numai la cap.
Ea știe să mângâie atât de blând,
că nici nu se aude când te atinge în gând.

Și sub palme să-mi puneți frunze.
Îmi vor ține umbră mâinilor mele.
Ele foșni-vor bătute de vânturi,
și-or scârțâi ruginite de stele.

Mâinile noastre în adâncuri păstrează
inima, -ntre palme fiindu-le pază.