berzele se îneacă acum cu capcane de urs

după prima întâlnire,
nu a mai rămas din camera albă
decât un schelet steril de pește preistoric,
gravat în piatra de jucat șotronul celor fără tălpi, palme, scalp și dinți și buze.
uite în vitrina din stânga–
cum stau amoebele împăiate
ale lui borges împăiat
(executatul nevinovat al unui sistem justițiar pe bază de carbon-oxigen)
în compartimentele pentru gheață ale frigiderului
care până acum s-a tratat de albinism,
trecând
de la becuri cu filament, la neoane erotice roz,
de la vopseluri albe, la inspirațiile spontane
ale nou-descoperiților și subapreciaților rincoceri și buldogi impresioniști,
- totul pentru o reclamă mai bună și un rating pe măsură.

e implicat în afacerea asta și comis-voiajorul g. samsa
care îi scotea amoebele zilnic la plimbarea de seară,
încercând să le anime rigiditatea
insolentă și obraznică din fire,
cu hainuțe albe de lână croșetată
închise sub coperte plastificate, negre, nu le atinge nespălat pe mâini de doua ori
și crunte cursuri universitare cu privire la mirosul
tăcut și profesional, de cloroform și mănuși chirurgicale,
emanat de leșul consumat al camerei albe, care, totuși, ar fi avut o scuză:
„acum sunt schelet de pește”.

camera albă, cheală, nu mai e un secret de apartament cu găini albastre pictate pe covorul înflorat,
loc al atâtor încrucișări cromozomiale sau săgetari de amor solitar și pe jumatate epileptic,
- și câine de porțelan
spart
pe terenul de joacă din spatele raftului ocupat de colecții de tablouri erotice
cu femururi, peruci, ceasuri, patente, șuruburi și bucăți de tibie grosolan pictate, dar lascive,
căci pe pereții rupți din osul crud al igrasiei, se vădesc primele semne ale calviției totale,
semn că berzele se îneaca acum cu capcane de urs.