Cădeau copaci cu un zgomot rugător
Peste o brumă ce se usca pe o frunză roz.
Nemișcare... fuga vântului aleargă frunzele
Printr-o pădure misterios de tragică.
Noapte... lumina albinei tresare,
Și zboară dupa muște ametite
De o toamna mult prea grea.
Cade... și zboară în continuare pe sub
Capacul unei frunze ce era noroi acum.
Dislocând uimirea de pe fața pomului
Aruncă vraja unui fum evaporat
Pe calea unei dragoste uitată în vârful sequoiei,
Zboară în continuare albina și cade pe o frunză,
Un vis împlinit... într-o viață de moarte... tragic.