Opreşte-ţi clepsidra, timp orbit de uitare,

nisip mi-este inima pierdută-n şoapte hoinare.

Plâng. Se-aştern amintirile potecându-mi durerea,

în pântecul liniştii se naşte iubirea

ce moare.

Mă lepăd de umbra ce-mi ţine sufletul viu,

de urmele paşilor rătăciţi în pustiu.

Mă frâng. Gheaţă mi-i templul de vise şi gânduri,

nălucă pribeagă-n deşertice vânturi

să fiu.