Nu fi mâhnit, iubite, când mă dau drept ateu,
Nu poți să treci de aparențe să vezi cine sunt eu?
Nu te-ntrista când îl hulesc pe dumnezeu,
Nu tot ce spun e-adevăratul gând al meu!

Căci nu mă-nchin la ce le-a plăsmuit pe toate
Ce rost dacă sufletu-mi trist le-ar vedea moarte?
Nu-i zeu cel langă care din câte îmi păreau deșarte
Am redescoperit a lumii frumusețe aparte?