Din lumea de unde mi te-a luat neființa
nepasarea mea, târziu, îți simt lipsa
o mie de vorbe nerostite, nici un gest,
ai fost, n-am înțeles,n-am fost, în rest
îmi zâmbeai des, eu strângeam regrete
cine-o să-mi plângă lacrima, să ierte ?
în urma ta căscate stau ușile deschise
și nopți și zile înecate-n praf de vise
aruncate-ntr-un colț zac clipe deșarte
neputința mea de dincolo de moarte.