Când soarele apune
spre măguri fumurii
îmi culc ochii
în poala gândului
și calc cu pașii
de azi în trecut
unde iubirile
mi-au lăsat un
semn de vară
E cald, poate
prea cald
pentru frigul ce
mă-nlăcrimează
s-au dus acum
și parcă-s cercuri,
cercuri ale copacului
de azi: eu,
un eu etern
pe buze vinete
de moarte,
copacul ars de clipe
cu crengile de șoapte
cu ochii în gândire
plângând iubiri trecute...
Am lăsat fiecare
alb al sufletului memoriei,
doar pașii iubirii lor
-triști acum-
sunt nemuritori...