despre suferința în inimă
se vorbește și se cântă mii de vorbe
în roz și gri
împrăștiindu-se precum cenușa de trandafiri
o dată cu seceta lacrimei

despre durerea inocenței
fără copilărie
se scrie doct ori interesant
speculând morbidul din ego
și interesele de moment
în trecere prin acordul strunelor
care privesc mut
către seninătatea celor vinovați

despre ideile înjunghiate în zbor
se vorbește cu remușcarea
născută din scepticismul firii
iar despre puterea obișnuinței
se scrie în lehamite de bonton
cu aerul că tinerețea este bătrânețe perpetuă
cu drept de zâmbet
monoton și amar

despre noi
se vorbește ca de o vioară
dezarticulată de atâtea concerte
sub clar de suflet
la spectacolul societății civile

despre sine
se vorbește cu sine
la o masă cu douăsprezece gânduri
surâzând în tăcerea reveriei