Atâta liniște gându-mi cuprinde,
când pasu-l plimb printre morminte…
Amintiri mai ales…

Azi aur avem în cuvinte.
Cu el rostuim ale zidirii
demult neînțelese
veșminte.

Răsar de sub cer toate ca noi.
O primăvară dintotdeauna ne-nvăluie…
Pe-alei și-n inimi se trece ecoul
petalelor ce în rod stăruie
și în priviri reproșuri mai vechi
ni se năruie.

Tulburați, tremurând ca și vântul,
când ramul trosnește în muguri,
sub tălpi ne fierbe Cuvântul…
Doamne, Tu iartă-ne gândul
și tinerețea și visul…

În zâmbetul Tău ni se crapă pământul
și ni se deschide abisul.