Mă paște mielul vânăt cu buza despicată
îmi smulge părul verde crescut abia de-o zi
frământă în copite de scoici secreta șoaptă
spre punți alunecoase
și pustii

Albită-i doar cărarea cu aerul din oase
ce-ncarcă-acum doar plumbul și-ndeamnă spre luntraș
iar mielul vânăt ține cu boturile – șase
a șaptea mea iluzie
de aș
mai vrea să cred că semnele din piatră
și rumegarea lor e-adâncă-n cerc
pe când eu simt că mielul vânăt latră
și mușcă ochiul lunii
dacă-ncerc
să mă cuprind în valul cu padele
de arămiul tămâindu-mi prin
undirea dintre primăveri cu-acele
ierbare născătoare
de pelin

Mă paște mielul vânăt cu sorbituri flămânde
izbindu-mi apa clară cu limbile de clor
iar primăvara pleacă alunecând oriunde
mă paște mielul vânăt
vestitor