agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1096 .



Ultima primă clipă
poezie [ ]
Viața ca o poezie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [amalosoul ]

2005-02-27  |     | 



Domnea spre orizonturi suava lor cântare
Și liniștea zăcea prin negrăite ere.
Lumina se năștea, un vis de armonie
A noilor versuri ce aveau a să se scrie.
Triunghiul de căldură ardea în infinit
Iar nevăzutul tremura, prima oară privit.

Valuri de raze se-mpleteau în întuneric,
Oceane de trăire ce n-aveau nimic de zis.
Chemarea lor rămânea încă prea fină
Pentru firele de nisip prinse-n lungul vis.
Planete, sori, galaxii se ridică și se-nchină,
Căci răsăritul era mai tânăr ca niciodată.

Pe corzi de inimă erau cuvinte și necuvinte,
Deopotrivă…chitara de-acum învăța să cânte.
Sincere le erau melodiile, iar notele se pierdeau
În orizonturi ce demult, cu nespus dor, le așteptau.
Se deșteptau poezii, așa cum n-au mai fost,
Învățam ritmuri, măsuri și le găseam un rost.

Începeam a căuta idei dincolo de văzut,
În întunericul ce părea că rămâne mut.
Imaginația prindea aripi de gheață,
Lăsam în urmă căldura și zburam netopiți.
Doar conștiința…numai ea se afla de față,
Ultima notă dinaintea tăcerii nevăzutei nopți.

Universul se simțea bătrân, aștrii ardeau plăpând;
Nu trecuse clipa judecății, deși era deja târziu.
Găuri negre întindeau fiori a neviu,
Iar prin ele suflete se scurgeau în gând, după gând;
Oceanul suferea în reflux, valurile nu se opuneau;
Prea slăbite să acopere câmpii ce nu mai înfloreau.

Și se stinse ultimul dintre carpe diem,
Însă tot fredonam prin liniștea ce n-o cunoșteam.
Dar lumina…nici ea nu se mai întrezărea;
Orizonturile rămâneau închise în crepuscul,
Amintiri de roșu pictau fin cerul,
O singură dată, acum…pentru noi pururea.







.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!