Sunt o scrisoare fără plic
aruncată într-un amurg,
surâsul nu-mi mai dă nimic
și lacrimile nu-mi mai curg.

În noapte îmi pun uitarea,
iubirea plină de amor,
norii ce seamănă cu marea
și mângâi floarea din pridvor.

Dar genele tale suspină,
privirile ți le ferești,
oglinda nu mai este plină
de ale noastre vechi povești.

Ești o zi de primăvară,
dar ale tale frumuseți,
uitate-s pe-o cărare rară,
împrăștiată printre vieți.

Și-am pus o floare pe-un sărut
când ne ploua raza de soare,
tu mă crezi iubitul dispărut,
iar eu pun un sărut pe-o floare.