Crezi că ai putea să zâmbești altfel decât azi?
Chiar te rog, mă enervează calmul
Pare o imensitate albă
Pare un gigantic ocean
În care sunt sigură că o să mă înec

Îți afișezi sărutul de azbest
Pe inima mea

Pe vremea aceea aveam atâtea și totuși așa puțin
Aveam totul, dar vroiam mai mult, mai mult…
Pupila nevrotica nu mă deranja
Ci doar “prozaicul inefabil” din curtea ta
Și faimoasa sferă ce mă tot urmărea

Și sărutul acela mă ucide
Încet

Cred că aș putea să plec, cred că ușa e deschisă
Dar nu pot să plec, mi-e frică, mi-e frig
Dă-mi mie sufletul tău de azbest
Să văd și eu cum e
Să nu simți nimic