CAPRICIILE DUPA PABLO
...intre timp, toate se vor petrece ca si cum...



-asupra sinelui importator de cuvinte
1. poate că o carte este doar un pod
înălțat deasupra capetelor noastre
de homeopatia cuvintelor



și vine ciocîrlia la fereastra ta
să ciugulească poemul din axiomă:
acel grăunte
pentru care viața este doar
acompaniament muzical




-jocul și postulatele Halakhot
2. seducția ca unghia de mujic
neagră de durere,
peste care sîngele roade direct din os:
o femeie sub a cărei piele
crește o dibăcie fluidă a spațiului,
o femeie care îți umple capul
cu postulatele Halakhot,
o femeie în care se descarcă
electricitatea spațiului curb,
o femeie care te pregătește
pentru termenii cosmici,
o femeie străbătută de erorile
eternului Dingler cel senil,
o femeie în care meșteșugarii
zei jucători de mazurcă suie



și alt pretext mai bun ca jocul nu-i













-o pînză în umbra umbrae
3. într-o dimineață tăioasă
te trezești uimit în camera ce s-a desfăcut
exact în două jumătăți:
tu , la mijloc, ai vrea să fii nici aici,
nici dincolo




pînă cînd te va smulge din umbra umbrae
o ciocîrlie sceptică,
mama non-sensului fecioară








-limpede scad în mine
4. he is an originist,
dar afară se aranjează în stol
numerele ce mi-au fost fatale:
migrația lui unu către sud
mă lasă egală cu mine însămi,
migrația lui șapte către est mă întoarce
cu fața la travestiul ultim,
migrația lui treizeci și patru îl aduce
pe Unu lîngă o cruce de opal



limpede scad în mine,
larvatus prodero.
cine mă caută nu știe
că acea idee scurmă nimicul
















-începem să nu murim
5. ia-mă din mine ca pe un sîmbure
de opiu și scuipă-mă în bucuria pranei.
din multe lumi se poate coborî în ființă,
din casa 'Atsilut și din cenușă,
din grămada de litere neordonate



un bărbat trece pe lîngă un înger
ținînd în mînă o chitară:
amîndoi umplu cu muzică
spații ce nu se ating.
noi nu ne vedem,
noi ne știm



începem să nu murim









-pe o bicicletă roșie, Dumnezeu
6. dacă ai scrie pe pielea arsă
o carte despre înfățișare,
tot din căință te-ai înfiripa?


porți masca ce nu te aduce în trup
și urci la ora unu noaptea în patul unui
Gentleman of Wealth and Taste.
femeia lui e femeia lui:
a cui e femeia din cui?



tu ești mirele zburător
cu aripi de ființă și plexiglas.
lucrul care pegasizează
îl știe pe Dumnezeu de la pagina
o sută doisprezece
a cărții despre înfățișare:
băiatul acela înalt din stînga garajului
și bicicleta roșie care nu se vede











-adir nadir locuind în sunet
7. tot ce este mai important
din toate socotelile despre mine
încape în două unghiuri drepte,
chiar dacă un asemenea chip angelic
nu există nicăieri în lume.
dimineața începe cu încă o cunoaștere:
din ce în ce mai alb, ochiul


prefer să-ți vorbesc în limba Temuna:
nici aici nu ajung să fiu pe jumătate vis-
pe jumătate femeie de paraclis,
dar nici acolo.
ne dăm măduva hrană ciocîrliilor
și hai să desemnăm un spațiu de locuit în
sunet și să ne ascuțim craniile
la lumina caustică a sinelui meu










-schița unui instinct de pseudosferă
8. iubește-te ca pe un instinct de pseudosferă,
ia-te după acea poruncă ce șterge din tine
o literă pentru totdeauna:
o nouă lege va porni de la mine,
pînă cînd fi-vei mai phyrrhonian decît
phyrronienii și nu vei coborî două
etaje mai jos, acolo unde desenul
imposibilului mă deschide ca pe o ușă?


în unghiul tău drept încape o muzică
mai coaptă decît noaptea în spuză

















-ființa lui de fapt impersonală
9. să fii la fel de departe de tine
pe cît ești de aproape-
de acolo să te privești, de unde
nu mai începi


femeia stă în semnul cu care toate
se răsfrîng asupra ceea ce ai fi fost
de nu erai sunet


te uiți la soare:
animalele lui Cyrano sînt tot acolo.
la rîndul tău, nu vei da pe nimic
mortul ce ți s-a strecurat sub limbă
făcînd vocalize










-Dumnezeu se retrage din spațiul primordial
10. oricum ți-ai așterne privirea
peste numerele teratologice,
nu-ți poți dezlipi mîinile de
carnea mulatră a pianului:
tu cînți despre Ordinea Merkabei,
aici și acolo sînt îngeri cu chei


prima dragoste este întotdeauna
o repetiție pentru Bach

singur ți-ai născut copilul
în fugă, singur ai fi rămas









-să fii încă mort, să dezlegi
11. lumea află prea tîrziu despre tine
că ești încă mort și ți-e bine.
măcar setea de te-ar învăța
cele șase sute de mii de căi
de a nu fi cu Famulus:
din toate răzbate solemnă frica
de a nu începe lumea cu pica


și va fi totuși ceva ca o dezlegare,
vei fi acolo și le vei cînta
cu ciocîrlia căpătîi


bărbații te vor sec și sonor
într-o chilie falsă.
dar tu citești Ofeliei omilia.
poate că ai ajuns la gol prin tine
precum Yuan în cochilie de cuc












-cercul se închide pe un pămînt văzător
12. năluca nopții în Galgal
te scoate virgin la mal
și te învață cum se închide cercul


mai departe sînt castani înfloriți
și cabaliști ce amestecă literele
cu apă


trecînd pe acolo cu timpul după mine
sol,
eu nu încăpeam în căușul cerului
gol










-și cine nu ești
13. nu te întoarce la torentul vertical
din care neînțărcatul ego suspicios
își suge pneuma


lîngă păpușa ta de lut,
o femeie dezvelește dinții de lapte
ai altei femei.
la rîu se vor duce să spele
cuvintele de zgura făpturii


te vor hrăni și pe tine cu
solzi de tikun.
cine nu ești ? te vor întreba





















-unde e limita, o fecioară cu un arc
14. tu nu ai decît povestea
însuflețirii.
cu nimeni nu te știi
așa cum te găsești pe tine
după ce istoria literelor
te vomită


încă un pas și fratele tău orb
îți pune în mînă un arc și spune:
scoate sîngele din mine
pe unde a trecut îngerul cu vestea


ești pe jumătate treaz
și pe jumătate inform.
atunci unde e limita?









-căci nu vrei să fii văzut
15. acei domni care au o noțiune
clară despre distanță
văd cu ochii lor conturul
unui sunet cu care începe lumea:
este matematica lui tu


îmi ia ceva timp pînă să știu
că este posibil să nu vrei
să fii văzut


și atunci, îngere, nu-i așa că
tortura neființei te face ritm în missa?







-oh, if they existed
16. așa cum stă în fața clapelor înțepenite,
bărbatul cu prunc în cocoașă
stinge lumea
ca o călăuză fără ochi

drumul îl înghite pe cel pribeag,
făptuitorul îi spune înfăptuitorului:
nu-i așa că și Dumnezeu ar fi
stins lumea
dacă nu ar fi fost cuvîntul
cu care s-o înceapă?



eu te-am văzut
în universul de rezervă:
desenai îngeri din amintire
(oh, if they existed!)










-te cheamă Pablo
17. te cheamă Pablo
și ai avut-o chiar și pe Zeița Geometriei,
mai înainte de a avea pian și o virginitate
de sunet


cu orice femeie poate începe
un viraj logic:
sînii se lasă ca plenitudinea vidului,
două ciocîrlii cu ochii mari


murise Croniamantal cînd
te-ai apucat să vorbești cu ciocîrliile:
morții ne cîntă în loc să ne vadă









-neisprăvit neizbăvit în ceața unui pian
18. să retez cu pleoapa-mi roșie
somnia vacuității cum pe un embrion
din care sursa de neant a ființei
să pară grădină cu fericiri


mă aștepți să încep o linie
din care să nu mai pot ieși,
ieruncă fără poruncă


aș vrea să locuiesc într-un cartier
vechi peste care ceața unui pian să aștearnă
ordinea lucrurilor


de la o casă la alta, fără contradicții,
tu zbori prin chipuri ne-închipuit,
neisprăvit,
neizbăvit












-un accident te isca în neșama
19. să spunem numai ceea ce se poate spune:
începutul este acel accident
ce te iscă în neșama

tu te deschizi în timp ce crinul se risipește.
vămile sînt pline de cerșetori și de hoți:
nu te lua după mugurele de gînd,
ia-te după Iov și
vei ajunge la tine cîntînd


e aproape frig și în triunghiul ferestrei
ciocîrlia ciugulește spațiu.
iar pe mine, la urmă,
ca sațiu











-rîul de va seca într-o zi
20. măcar de-aș locui acest alb
curat al dorinței de ființă-
să-mi fie foame și să am cer,
să-mi fie sete și să am țărînă,
să-mi fie cald și să am geometrie,
să-mi fie dor și să fiu cîntec


tu încă nu știi că Hagada curge prin
Valea Copacului Negru:
sîngele meu este rîu
din care beau ciocîrliile și se duc


rîul de va seca într-o zi,
toate vor fi mai aproape de limită,
întorcîndu-se la sunetul de germene
al cuantei










-ființa arde prin ochii fiarei
21. în vîrful degetelor sale,
ființa arde prin zece făclii
ce deschid inima pianului de gheață:
lucrurile din urmă
sînt tot cele de demult,
numai ochiul tău vede ceva mai bine
acum jocul fiarei -
ea te strînge în forma nimicului,
ea te răsucește în jurul focului,
ea te răsădește în piatră


fiecare om are fiara lui.
într-o zi, el îi așează palmele
pe creștet și o alintă
și fiara cîntă
.

și pe mine mă cheamă Pablo,
îți va răspunde fiara neîntrebată
și te va duce în cîntecul ei
nemaiauzit












-centaur în sepia și luna plină
22. să ai numai ceea ce întemeiază
mogîldeața din care crește o simfonie -
mergînd pe stradă, un sunet se ia după tine
ca un cîine vagabond
și nu te mai părăsește
pînă ce nu ajungi la paideia,
devorîndu-i ideea

acasă toate sînt cum le știi:
în partitură zace un cîntec împăiat
și morții sînt vii


o femeie albă te privește abuziv
prin fanta tinereții –
centaur în sepia și lună plină






-ea te cuprinde între gingii
23. este ceva viu și nelămurit
la bărbatul în care crește un cristal de cuarț-
te uiți la el și te simți plin de dadaism


te întîlnești cu persoana și îi dai
pe furiș un sunet.
și acesta este sărutul de descoperire


pînă la sărutul de uimire
mai rămîn de sărit porțile înalte
ce închid ființa într-o tijă de stuf:
trosnind, ea te cuprinde între gingii














-ca un cîine roșu femeia
24. femeia ți-a păstrat umbra
și și-a făcut din ea o rochie nouă, mai albă


ca un cîine latră femeia ta
la umbra ta și alte sute de cîini
încep să o latre în cor:
înseamnă că tu ești acolo
unde zeul iese în pridvor


între voi, mîinile cioplesc din aer
așchii de cîntec.
pămîntul îi vine femeii ca turnat
și pîntec












-interogații, lămpile uitate aprinse
25. acele cuvinte, colier la gîtul
unui mort ce ticăie ca un ceas -
tu scrii o carte mai veche
decît pămîntul în care te vei boteza


vei înghiți toate întrebările,
cîteodată te vei arunca în gol -
adevărul este iluzia că pielea
întinsă a primului cuvînt este zona
de maximă vizibilitate a căderii în cer

nici atunci cînd vei urca ultima treaptă
nu vei observa cum femeia
se dizolvă în Tehiru: ea știe
întotdeauna cum să plece mai devreme
din nunc stans
în pas de dans











-un înger te smulge din narcoză
26. mă uit la pianul meu adormit
și îi simt sub pleoape pofta cu care
ar vrea să mă păstreze numai pentru el



o respirație te poate înghiți,
o idee te poate înghiți,
un înger te smulge din narcoză:
vei fi vizitat, îți spune
și dintr-o dată începe să se audă
cîntecul cu care te vei întoarce
la Kavana prima oară
la Kavana de două- trei ori
la Kavana niciodată


și se pune problema să fii sau înăuntrul
sau în afara lui Dumnezeu.
nu se pune problema să fii













-copil din flori al absurdului
27. mîine mă vei aștepta cuminte
în cochilia nocturnei ca pe un ecou
întrerupt: cine să se așeze în fața
oglinzii și cine să stea în oglindă ?


două imagini se cuprind în noemă
strivind din greșeală penajul ciocîrliei

cînd pleacă un om, i se naște încă
o interogație -
copilul din flori al absurdului
te petrece pînă la mal
și te leagă de o idee


viu și ispită,
chipul de împrumut ține o predică
neauzită
despre Dumnezeu,
solitarul meu












-ierburi și ființe intermediare
28. un punct de sprijin dinafară
te poate închide în ființa intermediară.
nu ești decît ceea ce ai fost
ca și cînd ai mai fi fost estimp în altă parte.
ești rost

cîntecul se sparge în litere.
cioburile au gust de Yetzirah

tocmai crescuse iarba în ritmul
variațiunilor lui Goldberg
și mîinile mele ca iarba creșteau.
tu nu te apropii de pian
ci de zăpada cu care prinții deșertului
construiesc văzduhul


în monos duh
mă vezi ? botezul meu e jug,
tu zbori în lut domesticit de plug













-de ce e Dumnezeu atît de singur iar eu nu ?
29. acum nu mai știu cu cine semăna
cioclul ce a îngropat Arborele Vieții
pînă la creștet

obsesia ta de a fugi în lume
te distilează neîncetat.
pînă la sunet ai ajuns împuținat,
efrem al tăcerii


cîteva uimiri în fața pianului:
eu cîntec,
eu înger,
eu tu


de ce este Dumnezeu atît de singur
iar eu nu?
























-sunet pur și impur, sîngele static
30. nu ne mai spunem frate și soră
cînd sîntem îngeri în horă.
purtăm lumea în priviri și o dăruim
oricui are destul cer.
astăzi ne vom naște


mai departe, jocul cere întîiul
sînge de frate:
să mă trezești din somn și
să mă dai hrană peștilor.
apa e adîncă precum lanul
în care te vei pierde tot anul


pentru o vreme, pianul tău scormonește
în camașa nopții după ultimul bănuț,
un sunet pur și impur













-cu fața la tăișul clipei
31. tu ești numai ceea ce vezi
și nu ai vreme să alungi din minte.
de ce atîta grabă să te tot naști?


cîntecul mă aduce într-un contur
pe a cărui nevăzută față stau la pîndă
scripturile umbrei.
astăzi sînt vie.
astăzi sînt miez.
astăzi sînt Duh.
astăzi pianul este acvilă.
ah, gustul de mir
al mîinelui mire


un munte se luase după tine,
cu sufletul lui de sunet-copil.
l-ai hrănit cu miez alb de literă.
l-ai împărțit săracilor.
l-ai întors cu fața la tăișul clipei


i-ai spus vino
și el a fugit









-un sunet într-o barcă nevăzută, El
32. te cheamă Pablo și nimeni nu te știe
mai bine decît chipul irosit.
cine își va păstra chipul, îl va pierde.
cine nu-și va păstra chipul, îl va pierde.
tu ai avut odată un cîntec al tău:
un izvor de acedia,
un hău


îți spun că Dumnezeu este pluralul
unui cuvînt încă neinventat.
mă lași să gust apa îngerilor,
neîncepută



între noi, pe malul improprierii,
un sunet într-o barcă de vîsc







-să fiu profet și diez
33. ține-te aproape de dalta cuvîntului
care cioplește căușul crucii
în carne vie.
sau fii tu semnul în care mijește
Golgota: ochiul de nălucă al nopții


diminețile tale sînt cupe cu elixir,
pianul ți se așează blînd la picioare
cum un cîine de rasă


un turbion înalță pulberea unui verset.
valul spintecă lumea cu copita lui de cerb.
în toate se iscă o stare de miez.
așa vine noaptea cînd nu voi mai fi profet
și diez






-margine de oraș cu evreică nemuritoare
34. aproape tîrziu și aproape niciodată,
erau de gheață vremurile cînd cîntecul
nu se înfiripa din Yesod


într-o zi, m-ai găsit în accentul cu care
imaginea ființei trezește un sine letargic:
margine de oraș cu evreică nemuritoare




în casa mea locuiește portretul acelei femei






-va fi un copil al imaginii
35. pînă în ziua cînd pianul mă va lua
ostatică,
pînă în ziua cînd inima mea va încălzi
inima de fugă a lui Bach,
pîna în ziua cînd voi naște un copil
al imaginii,
pînă în ziua cînd voi găsi un cîntec gol
în care să intru ca într-un ou neshama




numai pînă atunci




între timp, toate se vor petrece ca și cum





în "Poemian rhapsody - Cartea donei"
(Capriciile după Pablo)
p. 11 - 49