agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-07 | |
Hăulită
Lină Ină, pe lumină, spune-i lui neica dacă tu ai vrea ca viața să-ți pară o câmpie-n seară vara pe răcoare, când sub stele arzătoare cade floare peste floare... și o noapte-ntreagă, Lină, se iubesc și se alină cu lumea, cu Dumnezeu, până când vin eu să îți caut sprâncenele ochii și cu florile. când te-ntorc pe mână-n fân să te cotelesc în sân și să te iubesc până când te juvenesc. când te glojderesc cu gura tu să simți în șold arsura și s-auzi cum se râjnesc țâțele cu dudele până când te ujijești, tinerică precum ești, lângă vatra mea care e de-a pururea. să crească dragostile, gurița, dulcețile, să te coperesc cu ele, să ne zbatem în inele până când vreau eu, lumea și cu Dumnezeu, mă... toți oamenii se pregătesc să plece, să rămână singuri, goi. orașul de piatră s-a răcit, fabrică doar praf în cântecul vremii care mai aduce doar frunze uscate și ziare vechi într-o tăvăleală mai dulce ca moartea. toate străzile se-ngroapă, la ieșire, lungi. așteaptă generala senzație de vomă. oamenii au intrat în oraș ca niște idei, din întâmplare, și ies ca niște cuvinte rostite trunchiat. o nouă limbă linge tot, chiar și cele mai surprinzătoare soluții. vrem toți s-o ardem și-o s-o ardem... Lină Ină – dor alină, înainte multă vreme fetele se luau devreme, când s-opreau durerile din pântec la pietricele, de trosneau sfârcurile, în dinți, ca alunele. luai de-acasă un pumnal și le ridicai pe cal în creștetu’ nopții, când rugineau zloții. să-mpingea muierea-n șa, frumoasă ca mumă-sa, iar pe didijos nu avea nimic să nu-i fie greu mâne la iubit, numai peste ea flutura cămașa nouă,-nrăurată sub brăcirea-ncinsă, peste mijloc prinsă. apăi îți duceai muierea la nănaș și la nășiță și la popă, măi pe seară, numai cu o coroniță. satu’ tot îi da alt nume și o luai pe după umeri să mai faci acas’ o lume. așa începea viața, tot așa se termina, în cămașe-nrăurată, cu copiii lângă vatră. Lină Ină, sub lumină o dulceață nouă îmi gâdilă setea, rostuind pecetea. +
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate