Soarele își trage in sine lumina pierdută.
Timpul își trage in sine clipele în derută.
Noaptea își trage în sine întunericul orb.
Stelele își trag sclipirile. Din sine își sorb.
Izvoarele își trag în sine apele revărsate.
Pădurile își trag în sine frunzele uitate.
Câmpiile își trag in sine florile nenumărate.
Munții își trag în sine înălțimile nourate.
Cerbii își trag în sine coarnele frunților.
Ciobanii își trag din sine numărul sorților.
Lupii își trag din sine urletu-n limbă.
Surâsul își trage din sine bucuria sublimă.
Plânsul își trage din sine lacrimile sărate.
Fetele își trag din sine clipele visate.
Mamele își trag în sine pruncii născuți.
Tații își retrag neamul din strămoși și părinți.
Drumurile își trag din sine direcțiile lor.
Ploile își trag stropii rătăciți din nor.
Ochii își trag în sine privirile căutătoare.
Oglinzile își trag în sine imaginile repetătoare.
Cuvântul își trage în sine sunetul articulat.
Blestemul își trage în sine propriul păcat.
Fluturii își trag în sine desenele culorilor.
Păsările își trag în sine zborul aripilor.
Clopotele își trag în sine dangănele grele.
Casele își trag în sine deschise ferestrele.
Îngerii își trag în sine bucuria ascultării.
Diavolii își trag în sine suferința dezrădăcinării…

Eu mă trag în sine din moarte.
Tu te retragi din mine în toate.