agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-08 | |
Grosimea lucrurilor roșii
în prelungirea volumului „Lungimea lucrurilor verzi” De fiecare dată, noaptea, lucrurile roșii mi-au părut mai mari... încetinește-ți mersul să te prind, în seara asta trupul tău fu destinat de vreme privirilor și degetelor rele și-am să ți-l fac un clopot moale, cald, care-o să bată lung o vreme numai duminicilor mele. am să te rod în dinți când vei fi prinsă, cum roade timpul omenirea, iar tu, râzând, ai să măsori întinsă întâmplarea, patul, fericirea. iar când vorbești te văd cum te lungești cu calmă voluptate pe cuvinte și te ascult atent ca să te iau la mine, în camera mea aud cel mai bine... imperiala tandrețe ți se vede prin haine, iar eu, căzând în seara asta, mă voi prinde de căldură, îți voi lăsa pe inimă o mână de iubire, iar cu alta, am să te caut vulgar de ură. pe sufletele noastre acasă le așteaptă regate din bumbac, casete, înțelesuri și-o pisică. eu te privesc de mult, ca vremea pe aromânii de pe munți și umbra ta s-a-ntins acum pe mine, ca umbra unui munte! aș vrea să-ți spun că ea nu e decât prea spaima unei zile de a nu se pierde în noaptea asta lungă, roșie, groasă... așteptarea noastră are gură, uneori zâmbește, timpul are și el un orologiu, acesta are limbi, iar limbile – o greutate. câte speranțe posezi! ești o cheie nouă a secretelor lumii. dar, aptă de disecție, în așteptarea fericirii eu nu am să te las, doar împlinirii tale-am să-i aplic, didactic, o corecție. te-am desfăcut de haine, rezerve, unghiuri, așteptare și văd pe undeva strălucitoare viața în grăunțe de sudoare. aburul lipiei și frângerea alungă de fiecare dată toată viața grâului și foșnetul din lanuri. te-am desfăcut de vorbe, gesturi și imagini... ce ochi aveai pe jos! – doi miei neînțărcați sărind în grâul verde. la toate acestea, timid am constatat că mai lipsea ciobanul care tot încrustează de vremuri pe botiță motive. și nu din plictis ori ca să treacă vremea mai ușor. eu cred că-n trupul tău, pe care-l voi urca pe-o cărăruie mai veche (ca pe munte), se ascunde lungimea lucrurilor verzi, la care nu ajunse căprioara. culeg și strâng, culeg și strâng. din lucrurile verzi aș rupe o botiță nouă, să rămână uitată pe o potecuță când voi coborî la primăvară. din oraș nu mă mai interesează nimic, el stă în genunchi să privească geamurile mele, din oraș nu mă mai interesează nimic. ia, ia inima mea și dă-mi-o cu mâna.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate