ne-am întîlnit undeva la periferie
era o margine de oraș , era un capăt de sens,
ne uitam la unghii, la pantofi,
nu priveam în față
era și normal să te-ntrebi
de unde a răsărit iubirea...

ți-am zis că dulapurile sunt vechi
și hainele sunt noi,
că între taină și miracol nu e nici o diferență,

obosit de-atîta gîndire,
am vrut să mă culc în poala ta,
îmi doream să visez că plouă peste un cîmp,
îmi doream ca eu să nu mai exist
măcar pînă dimineață.
nu m-ai lăsat, ai pretextat ceva,
eram aproape sigur că s-o faci
( asta mi-a ajutat oboseala )
știam oricum că între noi
cineva îți pusese un geamantan și un bilet de tren,
o altă lungime de undă, o altă scurtime de soartă
urma să ne țină departe.

oricînd e oriunde, am insistat eu, iar tu nu mi-ai văzut lacrimile cînd spuneam asta,
aici e acum, și deznădejdea își poate continua lucrarea dacă nu,
și lucrarea își poate continua deznădejdea,
dacă nu.