Se bucură pământul simțind cu-nfrigurare
Că-i clipa-n care iară, cortina se ridică
O forfotă nebună e-acum pe coridoare,
O stare de beție ce nu se mai explică.

Fiind chiar el regizor al piesei de-a-nflorirea,
Pornește înc-odată sublimul mecanism,
Prezintă-n fața noastră, (din nou?), dumnezeirea
Și nu e un spectacol de iluzionism.

Noi am plătit biletul, tulburător de cinic,
Ne-am luat, fără-ndoială, și punga de alune
Pe la jumatea piesei murim de plictiseală,
Ne pare desuetă această chestiune.